Ce fel de miscare este Oastea Domnului si cum s-a pornit?

Cel ce scriu aceste rînduri şi această carte sunt preot, adică păstor şi îngrijitor de suflete. Este aceasta o slujbă aleasă, frumoasă şi, de multe ori, mai liniştită ca alte slujbe. Pentru mine însă această slujbă este, mai ales, un fior, un cutremur, o veşnică nelinişte şi frământare sufletească. Această slujbă mi s-a dat de la Dumnezeu cu înfricoşata răspundere sufletească ce se află scrisă în Biblie, la Iezechiel proorocul, cap.33, vers. 7-9, unde Domnul zice:

   "Şi pe tine, fiul omului, te-am pus Eu străjer casei lui Israel, şi tu vei auzi cuvântul din gura Mea şi îl vei vesti din partea Mea. Când Eu voi zice păcătosului: "Păcătosule, vei muri!", şi tu nu-i vei grăi nimic, ca să vesteşti pe păcătos să se abată de la calea lui, atunci păcătosul acela va muri pentru păcatele sale, iar sângele lui îl voi cere din mâna ta.

   Iar dacă tu ai vestit pe păcătos să se abată de la calea lui şi să se întoarcă de la ea, şi el nu s-a abătut de la calea lui, atunci el va muri pentru păcatele lui, iar tu ţi-ai scăpat    viaţa."

    Aşa zice Domnul: "De voi aduce sabie asupra unei ţări şi poporul ţării aceleia va lua din mijlocul său un om şi îl va pune străjer, şi el, văzând sabia venind împotriva ţării, va trâmbiţa din trâm-biţă şi va vesti poporul; de va auzi cineva sunetul trâmbiţei, dar nu se va păzi... sângele aceluia va fi asupra capului său.

   Dacă însă străjerul a văzut sabia venind şi nu a sunat din trâmbiţă şi poporul n-a fost vestit şi va veni sabia şi va ridica viaţa cuiva... sângele lui îl voi cere din mâna străjerului" (Iezechiel 33, 2-6).

   Aceste cuvinte apasă asupra conştiinţei mele ca un munte de fier, şi linişte şi uşurare sufle-tească nu am, decât atunci când "suflu din trâmbiţă" ca să deştept pe cei păcătoşi.

   Din această datorie şi răspundere a mea de trezitor şi aducător de suflete la Mântuitorul a ie-şit şi Oastea Domnului.

   "Şi acesta, văzând primejdia, va sufla din trâmbiţă...", din această datorie a ieşit şi Oastea Domnului, ca o trâmbiţă ce cheamă pe tot omul să iasă din răutăţi. Domnul m-a chemat de la ţa-ră, unde am slujit ca preot zece ani, şi m-a pus aici, la Sibiu, să "suflu din trâmbiţă în faţa pri-mejdiei". Da, da, în faţa primejdiei, căci o mare primejdie ameninţă sufletul oamenilor!

   După războiul cel mare, credinţa a slăbit, dragostea creştină s-a răcit şi fărădelegile au sporit grozav. Niciodată parcă n-au fost ...

mai departe